Monday, April 4, 2011

Sf. Isidor de Sevilla - protectorul Internetului



Sfântul Isidor de Sevilla este un Episcop spaniol, considerat ultimul dintre Părinţii apuseni ai Bisericii şi Maestru al Şcolii Medievale. Cunoscut şi ca Episcopul Isidor. Din anul 1999 este Sfântul patron al Internetului, care se sărbătoreşte la 4 aprilie.

S-a născut cca 560, la Cartagena (Spania). Se stinge din viaţă la 4 apr. 636, la Sevilla (Spania).

A fost învăţător, fondator, reformator, unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai timpului său.
L-a ajutat pe fratele său Leandru, arhiepiscopul Sevilliei, în acţiunile de convertire a vizigoţilor arieni. Din anul 601 a devenit Arhidiacon al oraşului Sevilla, urmându-i în funcţie fratelui său.

S-a remarcat în primul rând ca teolog, influenţând prin opera sa dogmatica şi morala întregului Ev Mediu.

În lucrarea sa teologică principală, concepută ca manual de teologie morală, Sententiarum libri tres, se ocupă de învăţătura Bisericii, despre conduita creştină şi etică şi despre organizarea bisericească. Tot el a făcut adăugirile necesare la Liturghia Mozambicană, care se ţine în Toledo şi în ziua de astăzi. A elaborat un cod de reguli pentru ordinele religioase. A ţinut seminarii în fiecare dioceză. A organizat şi a condus în Spania mai multe concilii.

A fost interesat de foarte multe domenii: ştiinţele naturii, gramatică, istorie etc., fiind şi un autor prolific. În domeniul ştiinţelor naturii, lucrarea lui principală intitulată Etymologiae, este un gen de enciclopedie care cuprindea întreaga cunoaştere profană şi religioasă a timpului său, fiind recunoscută ca o lucrare de bază a întregului Ev Mediu - o încercare să transmită vremurilor viitoare întreaga cunoaştere a antichităţii. De asemenea, printre scrierile sale se numără şi lucrarea De viris illustribus, ce conţine material biografic şi hagiografic despre scriitorii africani şi spanioli din sec. VI-VII, o istorie a goţilor şi o istorie a lumii de la întemeiere.

Isidor din Sevilla, a fost cel care a făcut cunoscută opera lui Aristotel în Spania.

În anul 1722, Papa Benedict al XIV-lea l-a proclamat Sfant şi Doctor al Bisericii Romano-Catolice, iar la sfârşitului mileniului doi, a devenit patronul spiritual al utilizatorilor de Internet.

Vorbe memorabile:

„Rugăciunea ne purifică, lectura ne instruieşte. Ambele sunt benefice, atunci când sunt posibile. Altminteri, rugăciunea este mai bună decât lectura”.

„Dacă un om îşi doreşte să fie permanent în tovărăşia lui Dumnezeu, va trebui să se roage permanent şi să citească în mod regulat. Atunci când ne rugăm, Îi vorbim lui Dumnezeu; când citim, Dumnezeu ne vorbeşte nouă”.

„Orice îmbogăţire spirituală vine din lectură şi din reflecţie. Citind, învăţăm ceea ce nu ştiam, iar reflecţia ne ajută să reţinem ceea ce am învăţat”.

“A citi Sfânta Scriptură aduce două beneficii. Antrenează mintea pentru a le înţelege; îi abate omului atenţia de la nebunia lumii şi îl indreaptă către iubirea de Dumnezeu” .

”Cititorul conştiincios va fi mai preocupat de a pune în practică cele citite decât de a se mulţumi să capete cunoştinţe. Atunci când citim, ţinta noastră este cunoaşterea, dar avem obligaţia de a pune în practică tot ceea ce am învăţat pe parcursul studiului”.

”Cu cât mai mult te devotezi studiului celor sfinte, cu atât mai bogată va fi înţelegerea ta, precum şi glia – cu cât va fi mai fertilizată, cu atât recolta va fi mai bogată”.


http://87.248.191.115/bnrm/publicatii/files/5/Aprilie2010.pdf

No comments:

Post a Comment